Arhive lunare: octombrie 2014

Update-urile lunii octombrie la Okazii.ro

Ne bucuram sa va anuntam ca in cursul lunii octombrie am facut doua update-uri majore pe Okazii.ro, acestea sunt menite sa va creeze o experienta de folosire a site-ului cat mai placuta.

Punerea in vanzare

Incepand de astazi este disponibila pentru toti utilizatorii Okazii.ro o noua varianta a punerii in vanzare. Aceasta poate fi accesata prin intermediul link-ului “INCEARCA VARIANTA BETA” din pagina veche de punere in vanzare sau accesand direct link-ul www.okazii.ro/vinde.

Ce s-a schimbat?
Design-ul si structura – am simplificat interfata astfel incat experienta de punere in vanzare sa fie una cat mai usoara. De asemenea, informatiile au fost structurate intr-un mod mai logic de-a lungul etapelor.

Selectia categoriei – a fost inclusa in pasul cu detaliile produsului. Pe langa categoriile sugerate pe baza titlului puteti ajunge mai usor la o anumita categorie selectand una dintre principalele sectiuni ale site-ului (Fashion & Beauty, Telefoane mobile, Computere si electronice, Jocuri video si muzica, Universul copiilor, Librarie, Arta si obiecte de colectie, Casa si Gradina, Sport sau Auto, moto, piese si accesorii).

Fotografiile – de acum aveti la dispozitie 6 fotografii gratuite. Fiecare dintre ele poate avea o dimensiune maxima de pana la 10 Mb deci nu mai aveti grija redimensionarii lor. In plus, pot fi incarcate mai multe fotografii simultan iar ordinea lor poate fi modificata printr-un simplu drag&drop.

Curierii – am tinut cont de feedback-ul primit de la voi si am marit numarul maxim de curieri la 5, astfel aveti parte de o flexibilitate marita pentru optiunile de livrare.

Promovarile – toate optiunile de promovare sunt afisate acum intr-un singur pas pentru o comparatie si o selectie mai facila.

Navigarea la editare – la editarea unui produs puteti sari peste un anumit pas printr-un singur click pe denumirea pasului la care doriti sa ajungeti. In aceste fel intreg procesul de editare va fi mult mai scurt.

Rescrierea punerii in vanzare ne va permite si implementarea mult mai rapida a facilitatilor dorite de catre voi.

Sectiunea de Ajutor Okazii.ro

O a doua zona a site-ului care a fost actualizata este ajutor.okazii.ro. Cu un design nou si o structura simplificata este mai usor sa navighezi in sectiunea de Ajutor si sa gasesti raspunsuri la intrebarile tale.

La refacerea textelor am tinut cont si de includerea informatiilor solicitate de voi.

Asteptam sa ne spuneti cum vi se par schimbarile aduse site-ului fie printr-un comentariu la acest articol fie pe adresa suport@okazii.ro.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi!

 

hair replacement systems in UK

Tarife de promovare mai mici timp de trei zile

Cu peste 3 milioane de produse in oferta, Okazii.ro ramane cel mai mare site de comert online din Romania. Ne bucuram sa sarbatorim aceasta performanta alaturi de voi.

Cu aceasta ocazie va oferim posibilitatea de a va promova ofertele mai avantajos. Timp de trei zile (intre 29 si 31 octombrie 2014) puteti alege pentru produsele voastre orice tip de promovare disponibila pe Okazii.ro si beneficiati de un discount de 33%.

Oferta este valabila atat pentru produsele aflate deja la vanzare, cat si pentru cele nou adaugate. Intra in cont pentru activarea promovarilor dorite.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi si va dorim mult succes la vanzari!

Echipa Okazii.ro

 

KILIPIRIM cel mai important târg de carte cu discount

În capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc într-un nou spaţiu, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 22.00, intrarea fiind liberă.

Prima noutate legată de această nouă ediţie a Kilipirim este noul loc de desfăşurare: Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi. Sperăm ca în felul acesta să ne deschidem şi mai mult către publicul cititor şi să câştigăm şi mai mulţi vizitatori. Editurile au reacţionat cu promptitudine la invitaţia noastră de a se înscrie, vor sosi cu oferte generoase de titluri, iar reducerile vor fi mai mult decât prietenoase. Nu vor lipsi nici evenimentele dedicate publicului larg. Vă aşteptăm aşadar cu drag în noua noastră casă.” (Louisa Udrescu, organizator)

KILIPIRIM reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de carte din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta celor mai importante edituri autohtone. Humanitas, Rao, Curtea Veche, Polirom, Cartea Româneasca, Nemira, Trei, Litera, Herald, Aramis, Prut, House of Guides sunt doar o parte dintre editurile care vor avea standuri în cadrul KILIPIRIM. Fiecare expozant practică, la Kilipirim, reduceri substanţiale de preturi, de până la 90%.

Pe parcursul celor cinci zile de Kilipirim, organizatorii le propun cititorilor o serie de evenimente dedicate atât copiilor, adolescenţilor, cât şi cititorilor cu experienţă: de la evenimente care au ca public-ţintă pe iubitorii de literatură, la evenimente dedicate celor interesaţi de cărti de popularizare.

În cadrul târgului, va avea loc şi Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”, unde vizitatorii vor putea achiziţiona cărţi şi produse ezoterice  sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Lansat în 2005 şi ajuns la cel de al X-lea an de existenţă, KILIPIRIM este unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală, nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

Pentru mai multe informatii, accesaţi pagina de Facebook a KILIPIRIM: https://www.facebook.com/pages/Kilipirim-targ-de-carte-cu-discount/521533497941684

 

https://www.katebridal.co.nz/collections/elegant-evening-gowns-on-sale

 

Plăţi online cu Zero Griji – un parteneriat între Okazii.ro și MasterCard, cu susținerea Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor

București, 15 octombrie 2014 – În premieră în România, site-ul de comerț electronic Okazii.ro şi compania MasterCard își unesc forțele pentru a promova siguranța plăților electronice. Peste 2,6 milioane de produse disponibile pe Okazii.ro pot fi achitate cu cardul, iar prin intermediul parteneriatului cu MasterCard utilizatorii Okazii.ro vor fi informați despre cum se pot proteja suplimentar, prin garanția Zero Griji oferită de cardurile emise sub mărcile MasterCard și Maestro.

Clienții care plătesc cu un card MasterCard sau Maestro, emis oriunde în lume, au garanția suplimentară Zero Griji. În situațiile în care cardul le este furat, îl pierd sau cardul este folosit în mod neautorizat, își pot recupera banii, respectând condițiile MasterCard. Mai multe informații despre protecția Zero Griji pe www.mastercard.ro/zerogriji.

Susținerea plăților cu cardul face parte dintr-o strategie amplă dezvoltată de Okazii.ro pentru a crește calitatea tranzacțiilor de pe site. În acest context, unul dintre cele mai importante aspecte este dezvoltarea serviciului Garanția de Livrare, un instrument complet de protecție atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători.

Ne bucură realizarea acestui parteneriat cu MasterCard, deoarece susţine o direcţie strategică prin care Okazii.ro urmăreşte creşterea numărului de plăţi cu cardul. Noi promovăm această modalitate de plată şi ne dorim să oferim prin intermediul ei cele mai bune condiţii de realizare a tranzacţiilor pentru toţi utilizatorii noştri” – spune Radu Sitaru, CEO Okazii.ro.

Protecția Zero Griji face exact ce îi spune numele: oferă o experiență lipsită de griji”- declară Gabriel Ghiţă, Head of New Business CEE, MasterCard.Vrem să asigurăm consumatorii că banii lor sunt în siguranță atunci când accesul la ei se face printr-un card MasterCard sau Maestro. Pot cumpăra ce doresc, când doresc, fiind protejați de incidente nefericite prin regula Zero Griji.”- continuă acesta.

„Salutăm inițiativa Okazii.ro și MasterCard de a transmite consumatorilor din România un mesaj de asigurare că sunt protejati atunci când plătesc cu cardul în mediul online”- declară Sorin Mierlea, Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România.Ne bucurăm să fim alături de companii importante din zona comerțului electronic, ce desfășoară demersuri consistente în a le oferi românilor liniștea și siguranța de care au nevoie atunci când doresc să tranzacționeze online”- continuă acesta.

Despre Okazii.ro
Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Okazii.ro are peste 3 milioane de produse noi şi second-hand, în oferta a peste 140.000 de vânzători şi magazine online.

Despre MasterCard
MasterCard (NYSE: MA), www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi. Operăm cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume, oferind un liant între consumatori, instituţii financiare, comercianţi, autorităţi şi companii din peste 210 de ţări şi teritorii. Produsele şi soluţiile MasterCard fac activităţile zilnice de comerţ – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, administrarea unei afaceri sau managementul finanţelor – mai simple, mai sigure şi mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriţi-ne pe Twitter @MasterCardNews, participaţi la discuţiile de pe blogul Cashless Conversations şi înregistraţi-vă pentru cele mai noi ştiri, la Engagement Bureau.

Contact de presă Okazii.ro:
Adelina Diaconu
Specialist Comunicare Okazii.ro, Netbridge Services
Tel: 0754.040.389
E-mail: adelina.diaconu@okazii.ro

Contact de presa MasterCard:
Lorena Dinu, lorena.dinu@premiumpr.ro, 0755.060.118

Tendintele lunii octombrie pe Okazii.ro

Pentru a te ajuta să-ți îmbunătățesti ofertele în luna octombrie, venim în sprijinul tău cu o serie de informații de actualitate. Află cum influențează noul sezon căutările efectuate de utilizatori în diferite categorii pe Okazii.ro, ce produse se află acum în topul căutarilor și pentru ce tip de articole se estimează creșteri ale vânzărilor în perioada următoare.

Folosește aceste informații și adaptează-ți ofertele pentru a răspunde cât mai bine interesului cumpărătorilor, identificând totodată noi oportunități de a-ți crește profitul. De asemenea, pentru rezultate mai bune, utilizează sfaturile practice legate de modul de alcătuire a titlurilor și descrierilor pe care le alegi pentru produsele tale sau de activarea anumitor servicii care îți pot evidenția ofertele pe site.

Selectează din lista de mai jos categoria sau categoriile care te interesează și urmărește cele mai noi informații:

Universul copiilor
Telefoane mobile
Sport
Librărie
Jocuri Console, Muzică
Fashion &Beauty
Computere si electronice
Casă si gradină
Auto-moto
Artă si obiecte de coleție

Succes la vânzări!
Echipa Okazii.ro